Vladimir Ţurcan, preşedintele Comisiei de stat care investighează evenimentele din aprilie care au avut loc la Chişinău, a lăsat să se înţeleagă, în cadrul unei conferinţe de presă, că Valeriu Boboc ar fi murit în urma unor lovituri în regiunea gâtului şi a inimii. “În legătură cu aşa-numitele 3 cadavre, există o anchetă care să stabilească cine l-a bătut pe Valeriu Boboc, pentru că tânărul a fost lovit în regiuni delicate cum ar fi gâtul sau inima. Dacă se va constata că tânărul a fost bătut de un poliţist, atunci acesta va fi tras la răspundere”, a dat asigurări jurnaliştilor, Vladimir Ţurcan.
Reamintim că Valeriu Boboc a murit în noaptea de 7 spre 8 aprilie. Iniţial, medicii legiști au afirmat că el a decedat intoxicat cu un gaz necunoscut. Ulterior, apărarea a declarat că moartea a survenit după ce Valeriu Boboc ar fi făcut stop cardiac din cauza loviturilor.
La două luni de la înmormântare, Valeriu Boboc a fost exhumat pentru expertiză. Procedura s-a desfășurat în prezența avocatului familiei Boboc, a procurorului care instrumentează cazul și a unui medic legist venit special din Londra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu