vineri, 31 decembrie 2010

LA MULTI ANI !!!

Vreau sa multumesc, pe aceasta cale, tuturor celor care in 2010 au fost alaturi de mine si m-au sustinut cand mi-a fost bine sau rau. Sunt recunoscatoare celor care mi-au citit blogul in acest an si am marea speranta sa ne revedem bucurosi si plini de vise si in anul care vine.
Va doresc si imi doresc un an mai bun, un an plin de bunastare pentru familiile dvs (pentru familia mea), pentru prieteni si persoanele pe care le iubim, un an in care sa fim impreuna!

Cadoul democratilor si sarutul comunistilor

O parte buna a societatii a respirat usurat cand, dupa sedinta Consiliului National, PD a anuntat ca a ales Alianta, adica i-a ales pe Ghimpu si Filat in favoarea lui Voronin. Multi au aplaudat gestul democratilor si mai multi au castigat sau au pierdut pariurile facute anterior, altii au deschis sampania pregatita de mult timp.
Asa sau altfel, AIE a fost reeditata - un frumos cadou de Revelion, iar Marian Lupu si-a realizat visul mult asteptat, sa fie presedinte al tarii, chiar daca e deocamdata un mandat interimar.
Comunistii, desi suparati, par sa se fi resemnat, mai ales cand Vlad Filat ii aranja delicat cravata lui Voronin, un gest care poate fi interpretat astfel: "Gata, Voronin, timpul tau a trecut!".
Comunistii trebuie sa inteleaga ca nu mai au nicio sansa daca provoaca alegeri anticipate prin nealegerea sefului statului. Sarutul lui Lupu poate il va imbuna pe Voronin.

joi, 30 decembrie 2010

Ghimpu vrea MAI și PG ca să-i fileze pe colegii de alianță

Liderul PL, Mihai Ghimpu, cere Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Procuratura Generală (PG) sau Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice ;i Corupției (CCCEC) pentru ca să aibă posibilitatea să-i fileze pe ceilalți colegi de alianță.

De această părere este analistul politic, Arcadie Barbăroșie. „Pentru ce îi trebuie MAI lui Ghimpu? Am impresia că pentru a-i șantaja pe colegii de alianță. Nu cred că domnul Ghimpu are un concept de feromare a acestor instituții. Cred că vrea să-i fileze pe colegii de alianță. Exact acesta este principalul motiv”, a declarat Barbăroșie în cadrul emisiunii „Chestiunea Zilei” de la Jurnal TV. (sursa: jurnal.md)

Mai multe aflati din emisiunea de ieri

marți, 28 decembrie 2010

Ce am eu in comun cu Marian Lupu

Mi-am amintit zilele trecute ca am o problema cand vine vorba de directie, uneori mai incurc stanga cu dreapta, cam asa cum o face in aceste zile si liderul PD, Marian Lupu. Doar ca stanga-dreapta cand vorbim de miscare e cu totul altceva decat stanga-dreapta din politica (si mai ales politica moldoveneasca, unde acestea doua sunt atat de des confundate). Democratii spun ca au gasit aceleasi principii si pe stanga si pe dreapta. Eu, sincer, nu prea inteleg acest lucru. Dar sa vedem astazi ce surpriza ne mai pregatesc partidele. Ne va spune "La multi ani" in seara de Anul Nou Marian Lupu sau Vlad Filat (care in lipsa unui speaker poate deveni presedinte interimar)? Aici chiar situatia este imprevizibila, nu cred ca vreun analist politic stie cu exactitate ce se va intampla.

vineri, 24 decembrie 2010

De ce Filat, Ghimpu si Lupu nu vin la JURNAL TV

Cei care luptau acum o vreme pentru o presa libera, astazi sunt deranjati ca jurnalistii ii critica. De exemplu, liderul PL, Mihai Ghimpu, este suparat pe JURNAL TV ca l-am acuzat, noi institutia, ca ar face front comun cu PD. De asta si pentru multe altele, pe care nu le cunoastem, Ghimpu, dar si Filat ca sa nu mai vorbim de Lupu evita, prin diferite forme, sa vina la emisiunile JURNAL TV, chiar daca invitatiile sunt facute constant, aproape in fiecare saptamana. O fi fost unele suparari, nu zic, dar parca asa se poate, dlor politicieni, sa boicotati un post de televiziune doar pentru ca nu v-a placut ce s-a spus despre dvs?! Propuneti ca reporterii sa-si scrie textele si apoi sa le dea la verificat consilierilor dvs?! Dlor politicieni, lasati presa sa-si faca meseria!

miercuri, 22 decembrie 2010

Functii si pentru comunisti?

Deşi oferta liberal-democraţilor exclude comuniştii de la cele mai importante fotolii în stat, democraţii ar vrea să împartă funcţii şi PCRM-ului. Motivul invocat de PD este unul simplu: o eventuală Alianţă de centru dreapta va reuşi să găsească voturile necesare pentru alegerea şefului statului, dacă va acorda mai multe drepturi Partidului Comuniştilor. Presedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, nu ar fi impotriva dacă Curtea de Conturi ar fi dată comuniştilor.
Mai multe detalii vedeti in emisiunea de mai jos.

vineri, 17 decembrie 2010

Formarea coalitiei de centru-dreapta, in proportie de75%

Analistul politic Anatol Taranu este de parere ca formarea unei coalitii de centru-dreapta (PLDM, PD si PL) fata de crearea unei coalitii de centru-stanga (PCRM, PD) este in proportie de 75/25. Analistul se arata convins ca PD nu va coaliza cu PCRM, pentru ca Republica Moldova nu are nevoie de o astfel de coalitie. In plus, in tara noastra nu putem vorbi despre o coalitie de centru-stanga, ci de o coalitie comunista (PCRM nu mai este, in esenta, un partid de stanga).

Ceea ce cred ca se intampla acum este suspansul in care vor sa ne tina democratii, jucand pe doua "fronturi". Jocul este unul greu si tare, pentru ca PD vrea sa obtina ministere importante (in formula AIE2) care sa le permita sa ia decizii fara constrangeri.

Un lucru curios pe care la spus liberalul Valeriu Munteanu aseara la Chestiunea Zilei e ca proiectul comunistilor privind procedura de alegere a sefului statului este unul bun. Nu inteleg, ce se intampla in PL? Si cine spunea ca nu va colabora in niciun fel cu PCRM?!

miercuri, 15 decembrie 2010

Inca o data despre sex ... povestit celor mici

Vedeti mai jos opiniile psihologilor, bisericii si de asemenea explicatia consilierului prim-ministrului. O confruntare interesanta. Pe scurt, psihologul vorbeste despre importanta cartii Sexul povestit celor mici, pe cand biserica spune ca sexul este pacat. Off, doamne, in ce secol traim?!

luni, 13 decembrie 2010

Cat mai asteptam?! Mai aveti rabdare?!

De 15 zile societatea moldoveneasca asteapta. Pe unde este rabdatoare, pe unde rabufneste, prin mitinguri si apeluri catre partidele liberale si democratice. Dar intrebarea este cat mai asteapta electoratul pana cand partidele care au acces in Parlament se vor intelege, pana cand asa cum spunea un editorialist de la Chisinau isi vor imparti cascavalul. O noua runda de negocieri care urma sa se produca astazi intre PLDM, PD si PL a fost amanata pentru maine, cand de la intrevederi va lipsi Marian Lupu. La sfarsitul saptamanii, Marian Lupu si Mihai Ghimpu au avut o intalnire secreta la Resedinta de Stat. Despre ce au discutat cei doi lideri nu stim, iar, in lipsa unor informatii veridice, formatorii de opinie vehiculeaza ca Lupu si Ghimpu s-au aliat impotriva lui Filat.
"Negocierile" se fac nu doar pentru cele 3 functii inalte in stat (aici parca totul este clar), batalia se da pentru ministere si alte structuri subordonate Parlamentului. PD vrea Ministerul de Externe, pe care PLDM nu-l da, PLDM vrea Ministerul Economiei pe care PD nu-l da si tot asa.
Asadar, "cascavalul" este foarte bun si toti vor sa manance cat mai mult din el.

joi, 9 decembrie 2010

Dezvaluirile lui Ion Sturza

Fostul premier Ion Sturza vorbeste despre viitoarea Alianta, despre cine va fi presedinte, premier si speaker, despre cine a ajuns la spital dupa intalnirea cu Nariskin si multe altele.

Mai jos emisiunea

marți, 7 decembrie 2010

Nu miroase deloc a bine in Republica Moldova

Ultimile declaratii care se fac pe de o parte si pe de alta nu doar ca ma pun pe ganduri dar si imi lasa un gust extrem de amar in suflet. Cat cinism poate incape in unii politicieni care se fac ca ploua dupa ce au batut palma cu "deavolul". Cu cat cinism poate veni un emisar rus la Chisinau pentru a constitui un viitor guvern. Unde s-a mai vazut asa ceva? Dar, pe noi, poporul, ne-a intrebat cineva ce dorim?! Cum ramane cu vointa alegatorului exprimata la 28 noiembrie prin vot? Oare chiar suntem niste prosti care speram ca ne putem decide singuri viitorul? Nu, nu, viitorul este decis in alta parte, iar cand zic in alta parte nu ma refer la Republica Moldova. Asta este foarte si foarte trist.

luni, 6 decembrie 2010

Alianta pentru Moldova

Alianta pentru Moldova - cica asa se va numi coalitia de guvernare PCRM-PD. Documentul se pare ca a fost semnat de catre PD si PCRM in prezenta lui Nariskin. Cel putin asta a declarat analistul politic Roman Mihaies in cadrul unei editii speciale la JURNAL TV. Cine crede ca a fost semnat documentul de constituire a coalitiei PD-PCRM?

duminică, 5 decembrie 2010

Solii Kremlinului

Cine credea ca Rusia va sta deoparte si va urmari ce fel de coalitie va fi formata in Republica Moldova dupa alegerile din 28 noiembrie s-a gresit amarnic. Rusia nu poate sa-si piarda influenta, aici, in tara noastra. De fapt, lupta se da acum intre Vest si Est, Vestul care sustine o coalitie a fortelor democratice dupa modelul AIE care sa continue reformele pe calea integrarii europene (coalitie sustinuta si de SUA) si Estul care isi doreste o alianta pro-ruseasca, de centru stanga, pentru a putea influenta multe din deciziile care se iau la Chisinau.

Faptul ca in toiul negocierilor la Chisinau soseste neasteptat seful Administratiei prezidentiale de la Moscova, Serghei Nariskin, este aproape o sfidare a normelor diplomatice. Ce cauta Nariskin la Chisinau?! Nu cumva sa le spuna democratilor ca trebuie cu orice pret sa coalizeze cu PCRM si ca Rusia sa fie si in continuare mai mult decat partenerul strategic al Republicii Moldova?

Asa cum in 2005 fortele din exterior l-au sustinut pe Voronin pentru un al doilea mandat de presedinte al tarii, la fel se incearca si acum ca factorii externi sa ne decida viitoarea coalitie. Si atunci ma intreb, de ce noi, cetatenii acestei tari, mai iesim la alegeri, votam si asteptam?! De ce, daca interesul cetatenilor exprimat prin vot nu mai este o prioritate a politicienilor? Cat vom mai tolera ca altii sa ne decida viitorul?

Sper ca pana la urma fortele Vestului sa castige in aceasta lupta intre Occident si Rusia, lupta in care este antrenata de ani buni Republica Moldova.

miercuri, 1 decembrie 2010

Alegerile mi-au furat sarbatorile de iarna

Toata Europa este in febra sarbatorilor de iarna, cu brazi impodobiti, cu luminite pe strazi, cu Mos Craciuni prin supermarket-uri. Republica Moldova este insa in febra negocierilor de dupa alegeri, mai bine zis a negocierilor la nivel de declaratii in presa. Mai mult de atat inca nu am vazut. Nu am vazut pasi concreti, nu am auzit despre intalniri intre liderii celor trei partide democratice. Probabil, fiecare asteapta sa fie sunat de celalalt. Asadar, si in politica se face cu greu primul pas.

Dar ca sa revin la sarbatorile de iarna, abia astept sa se aprinda luminitele pe bradul din PMAN (de aceasta data, nu exista niciun pericol ca bradul sa fie furat).