M-am trezit dimineaţă bulversată... Situaţia politică grea în care s-a pomenit ţara de câteva luni bune ”s-a strecurat” până şi în subconştientul meu, manifestându-se într-un vis cel puţin ciudat.
Se făcea că au loc negocieri, sub diferite moduri, între AIE şi comunişti. În visul meu, la negocieri erau prezenţi Lupu, Ţurcan (cu soţia), Diacov şi Urechean. Senzaţia cu care m-am trezit este că PLDM a rămas sau a fost aruncat în afara discuţiilor.
Ce să fie oare la mijloc? Doar un simplu vis sau o premonitie? Totul se întâmplă în condiţiile când în culoare se discută despre o posibilă coaliţie PCRM-PD-AMN, un scenariu negat în repetate rânduri de liderii PD şi AMN.
Un comentariu:
e doar un vis, cât despre PD-AMN-PCRM-un vis al comuniștilor care nu este exclus să se îndeplinească (mai ales dacă ai visat spre joi ;)).
Trimiteți un comentariu