luni, 3 noiembrie 2008

Lui Voronin i se interzice deplasarea in regiunea transnistreana

Preşedintelui moldovean Vladimir Voronin i s-a interzis să intre pe teritoriul regiunii transnistrene. Împreună cu Mitropolitul Vladimir, el intenţiona să ia parte la sfinţirea bisericii din satul natal Corjova, a declarat pentru agenţia rusească Itar-Tass un oficial din guvernul moldav.

Serviciul de presă al preşedintelui a confirmat incidentul.

Grănicerii republicii nerecunoscute au spus că nu au primit instrucţiuni de la liderul Igor Smirnov cu privire la deplasarea lui Voronin prin regiunea transnistreană.

Din 2001, preşedintele moldovean nu a avut ocazia să-şi viziteze satul natal, deoarece Smirnov i-a interzis intrarea, în legătură cu înrăutăţirea relaţiilor dintre Tiraspol şi Chişinău. Interdicţia a fost anulată la 11 aprilie, 2008, când Voronin şi Smirnov au reluat negocierile după o pauză de şapte ani. Atunci preşedintele Vladimir Voronin şi-a vizitat satul în care construieşte o biserică pe banii săi.

Sursa: Info-Prim Neo

Niciun comentariu: