joi, 13 martie 2008

Căutări

O viaţă predestinată veşnicelor căutări ... O inimă pustie, sfărâmată, în căutări intense, o inimă bolnavă de iubire... Mă văd uneori deasupra timpului, de parcă aş juca un rol care nu-mi aparţine. Aş vrea să pot să fiu altfel, să fiu eu însămi, cu visele şi iluziile mele...
Şi totuşi, viaţa este atât de imprevizibilă şi atât de tristă în acelaşi timp.
Caut ceea ce nu-mi va aparţine, probabil, niciodată. Poate, dacă aş depune mai mult efort... dacă aş gândi altfel, mai optimist. Poate dacă aş putea să mă molipsesc de acea energie pozitivă pe care s-o eman şi alttora, poate, lucrurile ar deveni mai simple, iar viaţa mai colorată, poate... dar până atunci, destinul mi-e marcat de o iubire imposibilă.
Ce înseamnă să iubeşti, să visezi cu ochii deschişi şi sinceri ca şi ai unui copil, ce înseamnă să lupţi, să cauţi, să cerşeşti un strop de fericire...
De ce vrei să-ţi depăşeşti destinul? De ce nu-ţi ajunge niciodată ceea ce ai? De ce nu eşti mulţumit de ceea ce faci? Şi de ce viaţa este atât de complicată, sau doar cuvintele o complică...
Încep să mă vindec de o pasiune suferindă. Iar această vindecare îmi răpeşte cele mai frumoase vise, sentimente, emoţii, trăiri... Mi le ia, le fură şi lasă în urmă un suflet sec... Nici nu ştiu ce e mai bine. La ce bun să aflu.

Niciun comentariu: