Credeam că în viaţă te poţi despărţi o singură dată aşa încât în suflet să nu-ţi mai rămână nimic, absolut nimic. Dar nu, orice ataşare este urmată de o chinuitoare despărţire... Iar inima îţi rămâne găurită ca o sită...
Durerea aproape că nu se poate exprima prin cuvinte, ca şi dezamăgirea de altfel. Iluziile sunt hrănite de anumite stări, care, dacă dispar, te lasă pustiit şi ros pe dinăuntru.
Într-o zi, ceea ce era odată obişnuiţă, în sensul frumos al cuvântului, va dispărea cu siguranţă. Acestea sunt legile vieţii, legi cu care nu suntem de acord şi pe care am dori să le nimicim măcar în gândurile noastre. Dar nu se poate, pur şi simplu.
Iar ţie nici nu-ţi pasă că ai plecat din gândurile şi iluziile mele. Nu-ţi pasă că ai lăsat atâta deznădejde în urmă. Să cred că într-adevăr nu-ţi pasă, că ai vrea să mă retrag, fără nici un cuvânt, din viaţa ta.
Nu vreau să mai rămân singură cu gândurile mele. Ele mă dor, ele mă nimicesc, ele mă distrug... ele distrug tot ce a putut fi între mine şi tine, între noi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu