vineri, 14 martie 2008

Lumina din ochi

Îmi ascult sufletul... Îmi spune că fără tine nu am de ce să mai exist.
M-am pierdut printre sentimente... nu mă pot găsi. Ce simt?! Astăzi, aproape nimic, mâine poate mai mult decât astăzi...
Am pierdut lumina din ochi... De ce am lasat-o să plece, de ce nu am putut s-o reţin, să mai stea măcar încă o secundă în inima mea?!
M-am închis demult în legile tristeţii mele. Sunt legi pe care le înveţi din experienţă, pe tot parcursul vieţii, sunt legi pe care nu le poţi nega, nici încălca.
Oare poţi să să suferi mai mult de atât? Ah, da, poţi! Atunci când simţi duritatea cu care te respinge, te uită, te nimiceşte. Nu, nu vreau să simt cum sunt respinsă, ignorată, alungată din cele mai dulci priviri din câte au existat în viaţa mea.
Când orice speranţă ţi-e nimicită, îţi simţi sufletul nemişcat, timpul - oprit în loc, fără viitor, cu un prezent pe care nici măcar nu-l poţi gândi. E aici, parcă îl simt şi în acelaşi timp s-a ascuns printre filele trecutului.
Mă privesc în ochi şi nu văd decât tristeţe (bolnavă, infecţioasă, insuportabilă), lacrimi ce izvorăsc de undeva departe, unde doar gândul meu are acces. Fericirea nu e decât aparenţă. Nimic mai mult. Din orice clipă de fericire rămâne doar un scrum al speranţei.
Să cred? Oare nu-mi fac cel mai rău deservciu?! Să încerc să uit?! De-aş putea...

Niciun comentariu: