luni, 21 septembrie 2009

Structura Guvernului Filat cu iz de schimbare

Avem o nouă structură a Guvernului, una reformată cu iz de schimbare. Structura a fost aprobată cu votul majorităţii parlamentare, cu mici modificări faţă de proiectul prezentat în prima lectură. Guvernul Filat va fi învestit la 25 septembrie, în cadrul şedinţei Legislativului. Anunțul a fost făcut de premierul desemnat, Vlad Filat, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii societăţii civile şi a oamenilor de afaceri.

Se ştie numărul de ministere, nu şi numele miniştrilor


Mici retuşuri au fost operate la Ministerul Tineretului, Sportului şi Turismului, ultima componentă din cadrul acestei instituţii fiind exclusă şi creată, în schimb, Agenţia Turismului. Amendamentele au venit de la premierul desemnat, Vlad Filat, după ce mai mulţi tineri membri ai Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova şi-au exprimat nemulţumirea în legătură cu comasarea domeniului tineretului cu cel al sportului şi al turismului. Tototdată, a fost exclusă Agenţia Proprietăţii Publice.

Aşadar. Guvernul Filat este compus din 16 ministere şi 8 autorităţi administrative centrale.

1.Ministerul Economiei (în subordine Camera de Licenţiere)
2.Ministerul Finanţelor (în subordine Serviciul Vamal)
3.Ministerul Justiţiei
4.Ministerul Afacerilor Interne
5.Ministerul Afacerilor Exerne şi Integrării Europene
6.Ministerul Apărării
7.Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale
8.Ministerul Agriculturii şi industriei Alimentare (în subordine Agenţia "Moldova-Vin")
9.Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor
10.Ministerul Mediului (în subordine Agenţia "Apele Moldovei")
11.Ministerul Educaţiei
12.Ministerul Culturii
13.Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
14.Ministerul Sănătăţii
15.Ministerul Tineretului şi Sportului
16.Ministerul tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor

Agenţii:
1. Biroul Naţional de Statistică
2. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru
3. Biroul Relaţii Interetnice
4. Serviciul Grăniceri
5. Agenţia Moldsilva
6. Agenţia Rezerve Materiale
7.Agenţia Turismului
8.Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Nu se ştie deocamdată, numele celor care vor sta în fruntea ministerelor. Este un subiect tabu pentru presă, deoarece nici un lider din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană nu doreşte să discute despre componenţa nominala a Guvernului Filat, sau măcar despre împărţirea “politică” a ministerelor.

PLDM va deţine în noul Guvern cel puţin 5 ministere


Tot ce se ştie până acum este că PLDM va deţine în viitorul Executiv 5 ministere. Despre a acest lucru a anunţat jurnaliştilor, premierul desemnat, Vlad Filat. Liderul PLDM a mai precizat că s-a stabilit deja câte ministere vor reveni fiecărui partid din AIE, fără a da însă alte detalii.
“Pozitia mea în calitate de premier desemnat este că la baza deciziilor privind candidaturile la funcţiile de miniştri va fi profesionalismul. PLDM-ului îi vor reveni cel putin 5 ministere. Câte exact însă, veţi afla. Cu certitudine vă pot spune că programul de guvernare nu va fi unul provizoriu, ci unul pentru 4 ani de zile”, a declarat presei, Vlad Filat.
În presa de la Chişinău se vehiculează că ministerele de Interne, de Externe, Finanţelor, Sănătăţii şi Justiţiei îi vor reveni PLDM-ului, Ministerul Economiei, dar şi cel al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, PD-ului, Ministerul Educaţiei – PL-ului, iar Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare – AMN-ului.

Voronin vrea la APCE

Din cauza unor neînţelegeri, deputaţii nu au reuşit să formeze delegaţia Parlamentului la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care îşi va deschide sesiunea pe 28 septembrie. Comuniştii au înaintat 2 candidaturi – pe Vladimir Voronin şi pr Vladimir Ţurcan, în timp ce AIE insistă ca delegaţia să includă doar câte un reprezentant de la fiecare fracţiune, pentru că sunt disponibile doar 5 locuri. Alianţa pentru Integrare Europeană i-a propus pe deputatul PL, Ana Guţu, liderul PD, Marian Lupu, deputatul PLDM, Vitalie Nagacevschi şi prim-vicepreşedintele Parlamentului, Serafim Urechean. Subiectul a fost anânat pentru şedinţa viitoare a Legislativului.

Comuniştii nu onorează şedinţele Parlamentului


10 deputaţi comunişti au lipsit de la şedinţa Parlamentului când legislatorii au aprobat în lectură finală structura Guvernului. Printre marii absenţi s-au numărat liderul PCRM, Vladimir Voronin, ex-premierul Zinaida Greceanâi, ex-ministru al Economiei, Igor Dodon. Comunistul Victor Stepaniuc a stat singur cuc în primul rând al primului sector din sala de şedinţe a Parlamentului de la Palatul Republicii.
Deputaţii PCRM care au fost prezenţi la şedinţă nu au susţinut noua structură a Guvernului, ba mai mult, au criticat-o. Comuniştii au insistat şi pe ideea ca măcar câţiva miniştri să deţină exclusiv cetăţenia R. Moldova. Au rămas însă doar cu insistenţele.
În plus, comuniştii au părăsit, rând pe rând, sala de şedinţe, în timp ce primarul capitalei, Dorin Chirtoacă susţinea o declaraţia de la tribuna Parlamentului, de altfel o replică pentru deputatul PCRM, Eduard Muşuc, care a criticat majorarea tarifelor la transport şi apă potabilă în Chişinău.

Niciun comentariu: